Cercul de robotică "RoboAS" al Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" a luat fiinţă în anul şcolar 2016-2017, graţie unei iniţiative extraordinare a asociaţiei "Naţie prin Educaţie", care şi-a propus promovarea roboticii în rândul elevilor de liceu, asigurând totodată şi dotarea şcolilor cu un kit şi cu materialele necesare acestei activităţi.
În fiecare an, evenimentul principal în jurul căruia se învârteşte activitatea cercului de robotică este etapa naţională a concursului internaţional de robotică "FIRST Tech Challenge.". Prima participare a echipei din Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" la acest concurs a fost şi cea mai fructuoasă, soldându-se cu obţinerea premiului I "Rockwell Collins" pentru originalitate şi inovaţie.
Concursul constă în proiectarea, asamblarea și programarea unui robot. Pe durata celor două părți ale jocului, autonomă și controlată, acesta trebuia să îndeplinească anumite misiuni. Prin formarea alianțelor necesare în timpul concursului, elevii de la clubul de robotică al liceului nostru au ocazia să întâlnească elevi de la alte licee de prestigiu din țară, cu care împărtăşesc pasiunea pentru robotică.
Dincolo de întrecerea între roboții construiți de echipele participante, elevii își promovează echipa și încearcă să câștige notorietate în comunitățile lor, învățând importanța muncii în echipă și a inovației. De asemenea, a fost o oportunitate deosebită pentru deprinderea noțiunilor STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) care îi vor ajuta, cu siguranță în viitor.
La cercul de robotică elevii învăță împreună noțiuni de programare, inginerie și proiectare și îşi îmbunătățesc constant abilitățile de lucru in echipă. Din păcate, robotica este o pasiune destul de costisitoare, astfel încât Cercul de Robotică are nevoie în permanenţă de o puternică susţinere financiare. Fără ajutorul sponsorilor, activitatea cercului ar fi aproape imposibilă. Ţinem să mulţumim în mod special companiei Siemens pentru tot sprijinul acordat în susţinerea activităţilor cercului nostru.