Conferinţele Şaguna - Fizica si matematica in ziua de azi - Vineri, 8 mai 2015, ora 18.00
Publicat în Anunțuri acum 9 ani
Vineri, 8 mai 2015, de la ora 18:00, în Sala Festivă a Colegiului National
Andrei Șaguna din Brașov, va avea loc, în cadrul proiectului Conferinţele
Şaguna – Okian, un eveniment public care va marca doi ani de existență a acestui proiect.Tema conferinţei, „Fizică şi matematică în ziua de azi”, va fi susţinută de
Radu Gologan, Președintele Societăţii de Științe Matematice din Romania şi de
Nicolae-Victor Zamfir, academician, coordonatorul proiectului ELI – NP de la Măgurele.Despre tema propusă, invitatii ne-au declarat urmatoarele:
„Discuția va fi axată pe modul în care noțiunile de măsură şi dimensiune sunt definite şi utilizate în matematica şi fizica modernă şi interdependenţa lor în cele două domenii surori ale științei. Nu sunt necesare cunoștințe de matematică sau fizică ce să depăşească nivelul de cultură generală, expunerea fiind una de popularizare.”Măsură şi dimensiune. Ca lectori profani, suntem tentaţi să vedem cele două noţiuni exclusiv prin obsesia noastră pentru aprecierea realităţii prin criterii cantitative. Dar ce înţelesuri şi rezonanţe capătă ele în fizică sau matematică?
Tema aleasă este o provocare la un dialog incitant între două ştiinţe fascinante, vădind implicaţiile profunde pe care conexiunile dintre ele le pot avea în lumea actuală.
Cei doi invitaţi sunt, desigur, reprezentanţi de prim rang ai comunităţii academice româneşti, dar, nu mai puţin, nişte personalităţi carismatice, capabile să reveleze şi unui public profan frumuseţea demersului ştiinţific.Sunt aşteptaţi aşadar la eveniment nu numai cei pasionaţi de matematică şi fizică, ci şi toţi cei pentru care înţelegerea lumii presupune deschidere, conexiune, interdisciplinaritate.Evenimentul este deschis publicului larg şi încurajează braşovenii să ia parte la acţiuni culturale, susţinând, astfel, spiritul care guverneză aceste conferinţe: “Cultură pentru evoluţie”.